Mărțișoare Muzicale 2024
VĂ AȘTEPTĂM LA TEATRU!
Primarul municipiului Rădăuți, dl. Bogdan-Andrei Loghin, alături de Consiliul Local Rădăuți, vă invită să sărbătoriți frumusețea, puterea, grația și rolul esențial al femeilor în societate, prin două spectacole de excepție dedicate lor, pe 7 și 8 Martie.
Joi, 7 martie, Orchestra „Florile Bucovinei” a Casei municipale de Cultură vă invită, începând cu ora 18.00, la a VII-a ediție a concertului „Mărțișoare Muzicale”. Sub bagheta dirijorului Adrian Șerban, instrumentiștii și soliștii vă vor aminti de piese celebre dedicate femeilor.
Vineri, 8 Martie, într-o zi specială, dedicată lor - Ziua Internațională a Femeii, dincolo de flori și alte daruri, actorii Teatrului “Cupidon” ne vor ajuta să oferim partenerelor noastre un zâmbet.
Veniți din localitatea înfrățită Drochia, din Republica Moldova, actorii conduși de regizorul Petru Ababei vor pune în scenă trei scenete, care ne vor aminti că „Uneori viața-i o comedie”. Indiferent de vârstă sau domeniu de activitate, vă invităm să vă alăturați sărbătoririi acestei zile speciale și să onorăm contribuția semnificativă a femeilor în comunitatea noastră și lumea întreagă.
DATA / ORA
07.03.2024 ora 18.00